Poliția Rutieră a propus înăsprirea amenzilor și sancționarea mai dură a comportamentelor agresive în trafic. Mulți dintre motocicliști consideră în spațiul on line că sancțiunile nu au legătură cu agresivitatea. Hai să vedem mai departe ce e cu agresivitatea la motocicliști…

În aceste zile a fost pusă spre dezbatere publică, de către Ministerul Afacerilor Interne (MAI), un proiect de ordonanţă propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, care prevede o serie de modificări majore asupra Codului Rutier. Printre prevederi se găsește și uriașa amendă de până la 2.900 lei pentru comportament agresiv în trafic, inclusiv mersul pe o roată în cazul motocicliștilor. Textul propus arată cam așa:

„Se va interzice conducătorilor de vehicule să adopte un comportament agresiv în conducerea acestora pe drumurile publice şi acestea vor fi sancţionate cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni (1.305 lei -2.900 lei.)”

(cf. Ziarul Financiar, 20 nov. 2021)

Hai să vedem, totuși ce înseamnă agresivitatea (mai ales în ceea ce îi privește pe motocicliști!) fiindcă am avut surpriza să constatăm că foarte mulți rideri consideră „normale” o serie de comportamente în trafic.

1. Cum definim „agresivitatea în trafic”?

AGRESIVITATEA (în general) reprezintă o serie de comportamente distructive și violente orientate spre obiecte, spre alte persoane sau chiar spre sine.

Definița agresivității în psihologia rutieră o să te surprindă! Se consideră că ești agresiv pe motor atunci când prin manevrele pe care le faci pe drum, îi incomodezi pe ceilalți din trafic, îi obligi să facă manevre bruște (frânat, virat) pentru a evita un accident.

Adică, dacă mergi aiurea și incomodezi lumea în trafic ești considerat șofer agresiv! Ești agresiv chiar și provocând simplul disconfort unui șofer prin aceea că trebuie să te păzească pe tine, motociclist, care vii și „rupi stilul” în viteză.

2. Care comportamente sunt considerate agresive?

Sunt considerate comportamente agresive următoarele: 

  • Viteză excesivă
  • Foarte aproape de mașina din față 
  • Slalom prin trafic
  • Ignorarea indicatorului STOP și/sau culoarea roșie a semaforului
  • Gesticulează, țipă, claxonează
  • Împiedică intenționat alți conducători să participe la trafic (Frânat brusc în fața unei alte mașini, tăiat calea)
  • Agresiuni verbale și fizice

Chiar dacă unele din cele de mai sus nu ți se par mare lucru, e posibil să fie tocmai din cauză că te-ai obișnuit cu astfel de comportamente agresive și nici nu îți mai dai seama de ele. Asta nu înseamnă că ele sunt chiar în regulă!

3. Profilul șoferului agresiv

Colegiul Psihologilor din România a realizat în urmă cu câțiva ani profilul șoferului agresiv de la noi din țară.

  • Este relativ tânăr – are vârsta între 18-35 ani
  • Cei mai mulți sunt din mediul urban
  • Are un vehicul puternic și este în căutarea senzațiilor tari. 
  • Crede despre el însuși că are abilități superioare în trafic (deși nu le-a testat științific niciodată, dar el crede că e bun!)
  • De cele mai multe ori este agresiv în timpul serviciului!

Foarte interesant, s-a constatat că la volan sau pe motocicletă, oamenii își schimbă comportamentul obișnuit. Cineva care nu este agresiv deloc pe parcursul unei zile, se poate dezlănțui la volan (din cauza faptului că a adunat frustrare și se simte protejat de anonimitatea din interiorul mașinii sau sub cască!).

4. Ce înseamnă motociclist agresiv?

Acum sunt sigur că o să îmi săriți în cap, dar din punct de vedere științific, motocicliștii sunt considerați agresivi atunci când:

  • o dau pe wheelie,
  • turează excesiv motoarele,
  • frânează brusc și nejustificat în fața altor șoferi,
  • depășesc foarte strâns mașini,
  • viteza extremă, excesivă.

Toate astea intră la agresivitate! Ba, culmea-culmilor, chiar și tobele fără db killer sunt considerate gesturi de agresivitate fiindcă acele tobe nu au o funcționalitate pe stradă! Nu poți să spui că ai tobe zgomotoase ca să ai 5 cai putere în plus la intersecție. Cel mult, contează pe circuit, dar în traficul de zi cu zi, nu ai nevoie de tobe fără db killer.

Nu ține nici argumentul „siguranței” – am tobe zgomotoase ca să fiu văzut mai bine! Au făcut cei de la MotoADN un experiment care demonstrează că tobele zgomotoase NU îți salvează viața, nici nu te fac mai „vizibil” în trafic. Nu sunt diferențe semnificative. Dar, vezi linkul de la comentarii și te lămurești singur. (https://motoadn.ro/studiu-tobe-moto-zgomotoase/)

Deci, tobele zgomotoase sunt o formă de agresivitate pentru că pe stradă nu au decât rolul de a răcni un singur mesaj „eu sunt cel mai tare!”.

Iar asta, cu toată prietenia, este AGRESIVITATE!

Comportamentele agresive sporesc foarte mult probabilitatea de accident fiindcă prin manevrele pe care le face un biker agresiv pur și simplu micșorează limitele, toleranțele în trafic, totul devine mai …strâmt. Și de aici, până la accident nu mai este mult deloc!

Subiectul AGRESIVITĂȚII în trafic constituie un capitol de sine stătător în cadrul MotoBiasat Mental School – cursuri de pregătire mentală pentru motocicliști!
Citește aici despre cursurile MotoBiasat și urmărește-ne pentru că în curând vom deschide oficial platforma pentru înscrieri!

Ține aproape și fii pregătit pentru un upgrade sub cască!

One thought to “Despre agresivitate în trafic și înăsprirea amenzilor!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *