Un studiu despre atitudinea motocicliștilor față de echipamentul moto obligatoriu!

O ipotetică „obligativitate prin lege” a purtării echipamentului moto complet, lansată pe rețelele de socializare, a stârnit controverse aprinse pe grupurile de socializare a motocicliștilor din România! Ideea de a obliga purtarea echipamentului a dus la un studiu științific realizat de psihologul Teodor Răileanu-Olariu, psihoterapeut și motociclist, trainer principal MotoBiasat – pregătire mentală pentru motocicliști. Rezultatele acestui studiu au dus la concluzii surprinzătoare și nu prea!

Foto 1

Am încercat un mic „experiment” social pe Facebook pentru a vedea atitudinea motocicliștilor români față de o posibilitate ipotetică de impunere prin lege a echipamentului complet de protecție” spune psihologul Teodor Răileanu-Olariu, doctorand în psihologie la Universitatea Al. I. Cuza din Iași și inițiatorul primelor cursuri de pregătire mentală pentru motocicliști – MotoBiasat Mental School. Ideea a pornit de la un vlog al unui motociclist care a adus acest subiect în atenția riderilor de pe grupurile de profil. De aici, o postare intenționat controversată (vezi foto 1) a stârnit un val de reacții pe mai multe grupuri. Argumentele pro și contra acestei ipotetice obligativități au fost inventariate și analizate calitativ într-o serie de categorii, pe criterii științifice. „Au fost măsurate răspunsurile internauților (N=109) într-un interval fix de timp, pe șase grupuri de socializare variate ca dimensiune și regiune de proveniență. Ne-au interesat două aspecte ale răspunsurilor motocicliștilor: poziția pro sau contra obligativității purtării echipamentului moto (1) și tipul de argument folosit pentru a susține poziția (2). Pentru cea de-a doua variabilă am folosit tehnici de analiză calitativă, grupând răspunsurile deschise în tipuri de argumente (whataboutism, ironie, frica de rănire, spitalizare, costuri etc.). Formularea „echipament complet” din postarea proprie a fost intenționat lăsată ambiguă pentru a stimula argumentarea atât a pozițiilor moderate, cât și a celor radicale și, totodată, pentru a avea o plajă cât mai largă de răspunsuri deschise. Întrebarea a fost formulată cu suport vizual de impact pentru a provoca un interes mai intens și a putea, astfel să colectăm date” explică psihologul Teodor Răileanu-Olariu.

Rezultatele obținute în urma acestui studiu arată că aproape 70% dintre motocicliștii români sunt împotriva oricărei impuneri prin lege a purtării unui echipament complet de protecție. Argumentele dominante au fost „autodeterminarea” și „ironia”. Autorul studiului clarifică aceste argumente: „Autodeterminarea înseamnă că fiecare ar trebui să meargă așa cum își dorește, este <<dreptul>> fiecăruia să hotărască dacă se protejează sau nu. Practic, e treaba mea dacă aleg să merg în tricou și șlapi pe motor. Următorul argument a fost luatul în râs a subiectului, ironizarea unei astfel de ipotetice obligativități. Acest lucru arată că motocicliștii români nu sunt pregătiți să accepte nici măcar o suplimentare a echipamentului de protecție obligatoriu la acest moment”.

Studiul a identificat și faptul că cei mai vehemenți motocicliști contra oricărei impuneri de echipament moto sunt deținătorii de motociclete de viteză urmați de motoarele naked și choper. Dacă cei cu „vitezane” sunt mai degrabă ironici în argumentarea poziției contra, autodeterminarea este dominantă în cazul motocicliștilor cu naked. Teodor Răileanu-Olariu încearcă o explicație pentru aceste rezultate: „Chiar dacă este nevoie de o analiză mult mai profundă a atitudinii și credințelor motocicliștilor noștri, este posibil ca riderii cu naked să invoce autodeterminarea din cauza culturii identitare și a nevoii de flexibilitate în traficul urban (ai nevoie să fii mai lejer îmbrăcat în traficul aglomerat – n.a.). De partea cealaltă, chopperiștii au tendința de a fi cel mai puțin în favoarea echipamentului „complet” de protecție. Motivele ar putea ține de cultura identitară și ținuta asumată de această categorie (blugi, vestă de piele, cască minimală etc.). Interesant a fost în cazul celor cu motoare de viteză fiindcă nu am putut identifica dacă ei au fost preponderent ironici fiindcă în cultura motocicletelor speed echipamentul de protecție este obligatoriu pe circuit (deci, de la sine înțeles!) sau fiindcă echipamentul este complet ignorat pe stradă (tricou, pantaloni scurți, chiar șlapi). Probabil dezbaterea în rândul acestor rideri a avut loc de mult timp și, chiar dacă apare redundant, pozițiile sunt clasic polarizate (de aici și ironia din plictiseală față de subiect)”.

În urma rezultatelor acestui studiu, psihologul motociclist ieșean sugerează autorităților faptul că „dacă dorim o creștere a gradului de siguranță rutieră a motocicliștilor, obligativitatea prin lege nu este o soluție tocmai fiindcă are un mare grad de respingere socială. Cel mai eficient, chiar dacă ia mai mult timp, este să intensificăm campaniile de conștientizare și educație rutieră în spiritul siguranței propriei persoane”.

Puteți descărca aici studiul integral!

One thought to “„Pielea mea pe asfaltul meu!””

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *